Selectează o Pagină

BCA- o soluție modernă pentru o casă eficientă energetic

Când construiești, o faci cu gândul la următoatele decenii și la bunăstarea familiei tale, pe termen lung. Pe lângă rezistența și siguranța construcției, dimensiunea de eficiență capătă din ce în ce mai multă importanță, într-o lume în care resursele naturale sunt din ce în ce mai limitate și mai scumpe, iar autoritățile încurajează protejarea acestora și utilizarea cumpătată.

Casa pasivă- de la ideal la obligație

Casele pasive tind să aibă un consum energetic cât mai scăzut, aproape de 0, eventual chiar să producă energie pe care să o înmagazineze sau să o dea în rețea după acoperirea nevoilor imediate ale locatarilor. Este un trend care provine din Germania și țările nordice, dar care a căpătat amploare și în România în ultimii ani.

De fapt, Directiva europeană 31/2010 prevede ca până la finalul acestui an să nu se mai avizeze decât clădiri noi care corespund standardelor casei pasive.  Practic, aceste case au costuri de întreținere cu aproxmativ 75% mai mici comparativ cu o locuință tradițională având aceleași dimensiuni.Consumul energetic al unei case pasive trebuie să fie sub valorea de referință de 42 kWh/m² pe an.

Casele pasive

Stop risipei de energie prin pereți

Conform UE, eficiența energetică reprezintă un “raport dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop.” Practic, o casă trebuie să ofere tot comfortul: electricitate, apă, căldură, prin utilizarea minimului de energie, fie făcând economii sau utilizând mijloace alternative celor convenționale care sunt intens energofage.

Pentru a crește eficiența energetică a unei case trebuie să înțelegem care sunt punctele vulnerabile și să le remediem, pe rând.

Studiile arată că cea mai mare proporție de căldură se pierde prin acoperiș (35%), apoi prin pereți (25%), ventilație (20%), ferestre (15%) și restul prin pardoseli și subsol. Fiecare dintre aceste probleme are o soluție tehnică satisfăcătoare pentru a ajunge la o locunță comfortabilă și care să genereze costuri lunare minime de întreținere. Totul pleacă de la planificare.

Alege BCA, alege eficiența

BCA-ul (beton celular autoclavizat) este un material care, prin structura sa poroasă și uniformă, oferă o eficiență termică ridicată. Aceste efect se obține prin configurația de fagure a BCA-ului care are în compoziția sa peste 50% aer. Prin crearea unui strat protector între interior și exterior, BCA-ul ajută la diminuarea risipei de energie folosită pentru încălzirea sau răcirea locuinței, oferind o inerție termică sporită. Clădirile din BCA mențin o temperatură constantă timp îndelungat și nu mai este necesară o izolare suplimentară cu alte materiale, cum ar fi polistirenul.

Un studiu de la Universitatea Tehnică Iași arată că cele mai importante aspecte pentru izolarea și eficiența termică a unei clădiri sunt densitatea blocului BCA și densitatea și grosimea stratului de mortar. Explicația este că la îmbinări se pot forma punți termice care duc la pierderi de căldură. Studiul confirmă că blocurile BCA nu au nevoie de izolație suplimentară, cu conditia ca grosimea peretelui exterior sa fie de min 30cm.  O altă concluzie a studiului estă că eficiența energetică maximă se obține cu rosturi subțiri (3mm) și un mortar adecvat, care să împiedice pierderile de căldură.

Un alt avantaj al BCA-ului este conductivitatea sa termică scăzută (0,10 ± 0,01 W/m K este mai mic decat al oricarui alt material de zidarie din Romania), dublată de capacitatea de a stoca căldură inerentă. Practic, asta înseamnă că într-o casă din BCA vom porni toamna încălzirea câteva zile sau chiar săptămâni mai târziu. Invers, în timpul verii, clădirile din BCA sunt natural mai răcoroase, reducând consumul aparatelor de aer condiționat sau necesitatea instalării acestora.

BCA-ul este un material etanș, care nu permite infiltrațiile, nu încurajează dezvoltarea mucegaiului și menține o umiditate sănătoasă în camere.

Există și dezavantaje?

În rândul populației încă mai circulă mituri despre BCA, însă specialiștii (arhitecți, constructori, diriginți de șantier) știu că aceasta este o alegere sigură și care devine un standard pentru construcții eficiente energetic în UE. Timpul de lucru pe șantier, durabilitatea construcției și cheltuielile de întreținere ulterioare recomandă BCA ca un echilibru perfect între costuri și beneficii.

BCA- o soluție modernă pentru o casă eficientă energetic

Alte modaliți de a avea o casă eficientă energetic

Deși pereții sunt esențiali, o casă este un ansamblu. Odată ridicată, ea are nevoie de un acoperiș durabil și izolator și de ferestre care să împiedice pierderile de căldură. De asemenea, are nevoie de energie, care, în funcție de zona unde este construită, se poate genera cu ajutorul panourilor fotovoltaice sau prin energie eoliană. Nu trebuie neglijată instalarea unui sistem de ventilație corespunzător, recomandăm un schimbător de căldură. Pentru a maximiza eficiența energetică, fiecare aparat electrocasnic și fiecare corp de iluminare este bină să fie dintr-o clasă energetică superioară, iar sistemul de încălzire să fie dotat cu termostat.

Discutați cu arhitectul și proiectantul care sunt cele mai bune soluții pentru casă și țintiți spre o locuință care să fie la standardele pieții și peste câteva decenii de acum înainte.

Te-ar mai putea interesa și aceste articole:

Alege BCA pentru o casă rezistentă la cutremure

Alege BCA pentru o casă rezistentă la cutremure

În construcții e ca în sănătate: experții spun că este mai bine să previi, decât să tratezi. Deoarece România este o zonă cu o activitate seismică demnă de luat în seamă, cutremurele sunt un subiect de discuție atunci când construim sau consolidăm o casă. Legi și...

Alege BCA- o soluție sănătoasă pentru casa ta

Alege BCA- o soluție sănătoasă pentru casa ta

Vrei tot ce este mai bun pentru tine și familia ta. Atunci când construiești, este bine să te informezi asupra materialelor folosite și a efectelor acestora asupra sănătății locuitorilor, pe termen lung. Casa ta trebuie să fie o oază de relaxare și sănătate, nu o...

Bine ai venit în lumea unde inspirația se simte ca acasă! Visează cu ochii deschiși și află sfaturi, idei și soluții pentru casa ta, de la A la BCAdecasa.ro

Descoperă cum inovația conturează viitorul și construiește-ți căminul pe care ți l-ai dorit întotdeauna.

CATEGORII